Ultimele știri

PS Antonie: „Nu putem serba hramul unei localităţi fără Sfânta Liturghie”

Joi, 21 septembrie 2017, ziua prăznuirii Naşterii Maicii Domnului (stil vechi), PS Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului a oficiat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din satul Floriţoaia Veche, raionul Ungheni (preot paroh – consilier mitropolitan Adrian Agapi).

Slujba arhierească a fost oficiată la Floriţoaia Veche cu ocazia sărbătoririi hramului localităţii.

În cuvântul său, PS Antonie s-a referit la cultul Maicii Domnului în Biserica Ortodoxă şi la ajutorul pe care creştinii îl primesc de la Fecioara Maria dacă o cheamă în rugăciunile lor. Între altele, PS Antonie a spus: „Maica Domnului se roagă pentru fiecare dintre noi, la Tronul Ceresc, dacă noi îi cerem acesta în rugăciunile noastre. La fel cum a ascultat-o Mântuitorul la Nunta din Cana Galileii, când a transformat apa în vin, aşa o ascultă şi astăzi. Ea este sprijinitoarea şi mijlocitoarea noastră la Fiul Său şi Mântuitorul nostru. De aceea, noi o pomenim atât de des pe Maica Domnului în rugăciunile noastre”. „Să ne rugăm Maicii Domnului cu credinţă şi ea nu ne va lăsa rugăciunea fără răspuns aşa cum nu i-a lăsat fără răspuns pe toţi creştinii care i s-au rugat ei de la începuturile creştinismului până astăzi”, a îndemnat PS Antonie.  

PS Antonie a apreciat şi de data acesta activitatea pastoral-misionară şi gospodărească a părintelui Adrian, menţionând hărnicia cu care părintele se implică în misiunea Bisericii, în mod special în activităţile cu tineretul.

La Sfânta Slujbă a fost prezent primarul satului, dl Sergiu Mărgărint, căruia PS Antonie i-a dăruit o icoană cu chipul Cuvioasei Parascheva. Domnul primar a mulţumit pentru darul preţios şi a adus mulţumiri PS Antonie pentru vizită şi pentru binecuvântare arhierească, în zi de sărbătoare, şi a felicitat consătenii cu ocazia sărbătoririi hramului satului, anunţând şi programul sărbătorii.

PS Antonie a apreciat decizia primarului de a include în program sărbătoririi hramului Sfânta Liturghie, menţionând că sărbătorirea unui hram trebuie să înceapă cu rugăciune în sfântul locaş. Între altele, ierarhul Mitropoliei Basarabiei a spus: „Vă mulţumim dle primar pentru că aţi început sărbătoarea creştineşte. Este un exemplu de urmat şi pentru ceilalţi primari. Nu putem serba hramul unei localităţi fără Sfânta Liturghie. Acest lucru s-a încercat pe timpurile sovietice, de a exclude pe preot şi Sfânta Liturghie din programul sărbătoririi a hramului unei localităţi. Chiar şi cuvântul hram au încercat să-l înlăture, folosind o expresie laică, care nu are încărcătură religioasă – ziua satului sau ziua oraşului. În unele localităţi se mai continuă cu ziua satului, dar tradiţia ortodoxă românească este hramul satului, care începea cu Sfânta Liturghie la sfânta biserică, cu binecuvântarea preotului”.

Cu ocazia sărbătoririi hramului satului Floriţoaia Veche, părintele Adrian a adus spre închinare veşmântul Cuvioasei Parascheva de la Ungheni, icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni de la mănăstirea „Sfântul Proroc Ilie” de la Corneşti şi moaştele a mai mulţi sfinţi de la biserici de pe peste Prut.

Părintele Adrian a mulţumit PS Antonie pentru vizită şi binecuvântare arhierească, invitându-l pe ierarhul Mitropoliei Basarabiei să mai vină în mijlocul creştinilor din Floriţaoia Veche şi cu alte ocazii.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei

Articole recente

spot_imgspot_img

Articole similare

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img