Ultimele știri

PS Antonie: „Păcatul ne îndepărtează de Dumnezeu şi de viaţa veşnică”

Duminică, 15 ianuarie 2017, PS Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului, a oficiat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din sectorul Schinoasa, municipiul Chişinău (preot paroh protoiereu Vasile Vascan).

După Sfânta Slujbă a fost înălţat un Te-Deum pentru sănătatea părintelui Vasile, a familiei sale şi a ctitorilor şi binefăcătorilor sfântului locaş.

În cuvântul său, PS Antonie s-a referit la Evanghelia din Duminica dinaintea Botezului Domnului. Vorbind despre păcat, PS Antonie, între altele, a spus: „Păcatul este o necurăţie a sufletului, care o adunăm călcând voia lui Dumnezeu. Păcatul ne îndepărtează de Dumnezeu şi de viaţa veşnică. Păcatul aduce în sufletul nostru întuneric, iar pocăinţa aduce lumină şi ne apropie de Dumnezeu”. „Să folosim puterea Tainei Sfintei Spovedanii pentru a lăsa de pe umeri povara greşelilor noastre şi să refacem legătura cu Dumnezeu”, a îndemnat PS Antonie.

Preasfinţitului Antonie a apreciat şi de data aceasta activitatea pastoral-misionară a părintelui Vasile, l-a felicitat cu ocazia sărbătoririi zilei onomastice şi i-a dăruit cărţi de învăţătură ortodoxă.

Fiecare creştin, prezent la slujbă, a primit din partea PS Antonie iconiţe cu chipul Sfântului Vasile cel Mare şi Botezul Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos în râul Iordan.

Părintele Vasile a mulţumit PS Antonie pentru vizită şi binecuvântare arhierească şi l-a invitat pe arhiereul Mitropoliei Basarabiei să vină în mijlocul comunităţii „Adormirea Maicii Domnului” din sectorul Schinoasa şi cu alte ocazii.

Comunitatea „Adormirea Maicii Domnului” de la Schinoasa a fost înregistrată în 2002. Primele slujbe au fost oficiate tot în anul 2002, într-un cort. În 2004, toamna s-a sfinţit temelia bisericii din piatră. În 2005 biserica a fost ridicată. Prima slujbă a fost oficiată de Sfintele Paşti în anul 2006. Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei, Înaltpreasfinţitul Mitropolit şi Exarh Petru a vizitat parohia „Adormirea Maicii Domnului” de la Schinoasa de două ori. Prima dată în 2008 şi cea de a doua în toamna anului 2014, la 14 septembrie. Sfântul locaş se află pe strada Sihastrului Nr. 90.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei

Articole recente

spot_imgspot_img

Articole similare

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img