Ultimele știri

Duminica a XXVIII-a după Cincizecime la Paraclisul Mitropolitan din Chișinău

   La 24 decembrie 207 , Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscopul Chişinăului, Mitropolitul Basarabiei şi Exarhul Plaiurilor, a oficiat, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Paraclisul Mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul” din Chişinău.

   În cuvântul de învăţătură, rostit după sfânta slujbă, Înaltpreasfinţitul Petru a tâlcuit Evanghelia duminicii a 28-a după Rusalii. Între altele, Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei a menționat: „Omul din Evanghelie care a pregătit cina este Dumnezeu, iar cina este Împărăţia Cerurilor, Ospăţul Ceresc, la care suntem invitaţi toţi. Invitaţia la cină este invitaţia la cina euharistică, este invitaţia la mântuire. Scuzele prezentate de cei chemaţi sunt motivele care pe mulţi oameni îi împiedică să vină la sfânta biserică. Sub diferite pretexte unii amână prezenţa la biserică, amână mărturisirea, amână împărtăşirea cu Sfintele Taine, Trupul şi Sângele Domnului, rămânând, în felul acesta, departe de Dumnezeu.”

   „Să ne străduim să fim buni creştini, să ne mărturisim şi să ne împărtăşim şi astfel împăcaţi cu Dumnezeu să-l întâmpinăm pe Pruncul Iisus. Pe lângă post şi rugăciune în această perioadă a Postului Naşterii Domnului să înmulţim faptele bune, faptele de milostenie care ne aseamănă cu Dumnezeu”, a îndemnat Înaltpreasfinţitul Mitropolit şi Exarh Petru.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei.

Articole recente

spot_imgspot_img

Articole similare

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img