Trecând 40 de zile de la Nașterea Domnului s-a împlinit vremea curăției celei rânduite lui Moise. Preacurata Fecioară, împreună cu dreptul Iosif, venind la Ierusalim de la Betleem a mers la Templu să împlinească Legea Domnului: „Femeia care va zămisli și va naște parte bărbătească, necurată va fi șapte zile și în ziua a opta să se taie pruncul împrejur, iar ea va ședea treizeci și trei de zile sub acoperământul necurăției sale; de tot lucrul sfânt să nu se atingă și în biserică să nu intre, până ce se vor sfârși cele patruzeci de zile ale curăției ei. Și când se vor împlini zilele curățirii, să aducă un miel de un an, fără de prihană, spre arderea cea de tot și un pui de porumbel sau de turturea, pentru păcat; iar de nu va fi bogată ca să aducă miel, atunci să aducă două turturele sau doi pui de porumbel, unul spre arderea cea de tot și altul pentru păcat; apoi se va ruga pentru dânsa preotul și se va curăți”.
Maica Domnului nu avea nevoie de curățire, ea fiind neîntinată și Preacurată. A zămislit fără bărbat și a născut fără dureri, fără vătămarea curației sale feciorești.
Nu era nevoie de curățire a aceleia care a născut fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul, dar ea s-a făcut ascultătoare Legii, aducând jertfă doua turturele și doi porumbei, arătând smerenia și iubirea sărăciei.
Sfinții Părinți spun că Sfântul Prooroc Zaharia, tatăl Înaintemergătorului, a așezat pe Preacurata Fecioară în locul fecioarelor. Tot în același timp, purtat de Duhul lui Dumnezeu, Sfântul Simeon, om drept și credincios, care aștepta mângâierea lui Israel, a luat Pruncul în brațe zicând: „Acum slobozește pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, că ochii mei văzură mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feței tuturor popoarelor, Lumină spre descoprerirea neamurilor și slavă poporului Tău Israel” (Luca 2, 29-32); „Iată, Acesta este pus spre căderea și spre ridicarea multora din Israel și ca ca un semn care va stârni împotriviri. Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi” (Luca 2, 34-35).
Atunci era acolo și Ana prorocița, fiica lui Fanuil, din seminția lui Așer, care îmbătrânise în văduvie foarte mult, ca la optzeci și patru de ani și care numai șapte ani viețuise cu bărbatul său din fecioria ei. Rămânând văduvă, tot restul vieții ei l-a petrecut cu dumnezeiască plăcere, nedepărtîndu-se de biserică, ci cu postul și cu rugăciunile slujind lui Dumnezeu ziua și noaptea. Aceea, apropiindu-se într-acel ceas, multe proorociri spunea despre Pruncul cel adus în Biserica Domnului, tuturor celor ce așteptau izbăvirea în Ierusalim (cf. Luca 2,36-38).
Văzând și auzind acestea, fariseii și cărturarii au început să cârtească, mâniindu-se și mergând la Irod spunându-i cele întâmplate. Acesta îndată a căutat să ia viața Pruncului.
Pentru aceasta Fecioara Maria și Sfântul Iosif nu s-au întors la Betleem, ci s-au dus în Galileea în cetatea Nazaret, iar de acolo au fugit în Egipt, dreptul Iosif primind poruncă prin vis de la îngerul Domnului, “Iar Pruncul creştea şi Se întărea cu duhul, umplându-Se de înţelepciune şi harul lui Dumnezeu era asupra Lui” (Luca 2, 40).
Articol redactat de Părintele Diacon Constantin Olariu
