Prima slujbă arhierească în parohia Sf. Ier. Nicolae din Aneni-Noi

  În ziua de 1 decembrie 2019, în Duminica a XXVI-a după Rusalii ÎPS Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinnăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor a săvârșit prima Sfântă și Dumnezeiască Liturghie arhierească în parohia Sf. Ier. Nicolae din or. Aneni-Noi( paroh PC preot Victor Bejan).

  După oficierea Serviciului Divin a rostit un cuvânt catehetic în care s-a referit la evanghelia zilei, dar și la momentul sărbătoririi Zilei Naționale a tuturor românilor și la datoria noastră a tuturor de a fi mărturisitori, atât a dreptei credințe, cât și a apartenenței de Neam, aducând în actualitate învățătura conform căreia “la Judecata de Apoi vom fi judecați după neamuri”.

  În continuare Întâistătătorul Mitropoliei Basarabie a oferit Distincții de Vrednicie mai multor ctitori ai Sfântului Locaș, care s-au implicat activ la inițierea lucrărilor de construcție, dar și la consolidarea comunității parohiale.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei.

spot_img
Preot Ilie Cucu
Preot Ilie Cucu
Absolvent al Colegiului Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava, licențiat al Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor din Iași și masterand al Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași. Preot slujitor al Paraclisului mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul” din Chișinău și Consilier cancelar al Arhiepiscopiei Chișinăului.