Minunea săvârșită de Iisus, în cetatea Sa (Matei 9,1), este vindecarea unui slăbănog datorită credinței celor patru care îl purtau, iar aceasta a fost leacul vindecării minunate. “Văzând credința lor, Hristos i-a spus slăbănogului: Fiule! Iertate iți sunt păcatele tale!” (Matei 9,2).
Modul insistent de a ajunge în casa din Capernaum în care Mântuitorul ținea cuvânt de învățătură, a arătat credința puternică a celor patru, de care nu știm exact ce fel de relație aveau cu cel bolnav, slăbănog, fie erau neamuri, prieteni sau simplii locuitori ai cetății. Nu era nici pentru prima data când Iisus săvârșea o minune, în cazul nostru o vindecare, datorită rugăminții sau credinței unui intermediar (sluga sutașului, fiica lui Iair, fiica femeii cananeence), dar acest caz în mod particular arată puterea rugăciunii în comun, dar și rugăciunea pentru aproapele.
Așadar, observăm că Domnul Iisus Hristos prețuiește mult credința celor care ajută pe cei bolnavi. Rugăciunile lor aduc vindecare trupului și sufletului, aduc alinare și putere de a depăși boala. Nu doar familia, rudele, prietenii sau cunoscuții celui bolnav se pot ruga pentru el, ci noi toți, în Biserică, înălțăm rugăciuni la Sfintele Slujbe pentru cei aflați în suferință. Biserica se roagă și pentru cadrele medicale care ajută pe cei bolnavi, ca să unească știința medicală cu bunătatea lor sufletească pentru a administra un tratament corespunzător pacienților lor.
Evanghelia de astăzi ne arată cauza bolii și anume păcatele, momentul vindecării vine la cuvintele Domnului: “Iertate îți sunt păcatele tale!” (Matei 9,2). Vindecarea trupească a venit în urma vindecării sufletești.
Mântuitorul Hristos le-a arătat și de această data fariseilor și cărturarilor, care erau de față și care au cârtit împotriva lui Iisus (“Acesta hulește! Cine poate să ierte păcatele, fără numai unul Dumnezeu?” Marcu 2,7), că Fiul Omului are puterea de a ierta păcatele, de a vindeca în mod minunat orice boală și orice neputință în popor (Matei 9,35).
Învățătura puternică pe care o primim prin această minune este că trebuie să arătăm iubire creștină celor suferinzi, să-i ajutăm și să nu-i judecăm. În fața suferințelor, a necazurilor semenilor noștri să ne întărim în credință și să arătăm o iubire milostivă, rugându-ne cu smerenie și speranță pentru vindecarea lor. În acest sens, Biserica lucrează neîncetat prin slujitorii săi, înființând primele bolnițe în mănăstiri, primele spitale și primele farmacii, a construit primele case de ajutorare a orfanilor, bătrânilor, bolnavilor, săracilor și pelerinilor. Prin aceasta se arată lucrarea Duhului Sfânt prin mâinile noastre și se descoperă iubirea lui Hristos cel Milostiv pentru oameni.
Hristos vindecând sufletește, dar și trupește pe cel slăbănog, a arătat că nu este doar un om cu puteri miraculoase, cum credeau adversarii Lui, ci El este Fiul lui Dumnezeu întrupat, El este Dumnezeu! Acest mesaj fiind și rezumatul Evangheliei.
Articol redactat de Părintele Diacon Constantin Olariu
