Prilej de rugăciune și recunoștință în Mitropolia Basarabiei: Mitropolitul Petru își cinstește ocrotitorul spiritual

Astăzi, 12 iulie 2025, în ziua de prăznuire a slăviților Sfinți Apostoli Petru și Pavel, Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Arhiepiscopul Chișinăului, Mitropolitul Basarabiei și Exarhul Plaiurilor, își cinstește ocrotitorul ceresc și ziua onomastică. Cu acest prilej, corpul administrativ al Centrului Eparhial din Chișinău, împreună cu întreg clerul și credincioșii Mitropoliei Basarabiei, adresează Înaltpreasfinției Sale un cuvânt de aleasă felicitare și recunoștință:

Ziua prăznuirii Sfinților Apostoli Petru și Pavel ne aduce tuturor o clipă de bucurie, de har și un prilej ales de rugăciune și prețuire pentru Înaltpreasfinția Voastră, care purtați cu vrednicie numele celui dintâi dintre Apostoli, Petru – piatra neclintită a credinței și slujirii lui Hristos.

Într-o lume din ce în ce mai tulburată și însetată de adevăr, chipul arhipăstoresc al Înaltpreasfinției Voastre rămâne pentru noi un reper al statorniciei, discernământului și iubirii jertfelnice față de Biserică și Neam. Așa cum Apostolul Petru a fost chemat să întărească pe frați în credință, la fel și Înaltpreasfinția Voastră întăriți, zi de zi, cuvântul, slujirea și nădejdea unui popor aflat la răscruce de istorie și identitate.

Ne rugăm cu smerenie Domnului să Vă dăruiască încă mulți ani luminați de har, înțelepciune și sănătate, ca să puteți continua neobosit lucrarea apostolică încredințată Înaltpreasfinției Voastre. Fie ca Sfântul Apostol Petru să Vă fie pavăză și întărire în toate împlinirile și încercările slujirii arhierești.

Vă suntem recunoscători pentru jertfa, dragostea și curajul cu care apărați, zidiți și înălțați Biserica Ortodoxă Română din Basarabia și Vă asigurăm de rugăciunea noastră neîncetată.

Cu aleasă prețuire și smerită ascultare,
Corpul administrativ al Centrului Eparhial din Chișinău,
împreună cu clericii și credincioșii Arhiepiscopiei Chișinăului

spot_img
Preot Ilie Cucu
Preot Ilie Cucu
Absolvent al Colegiului Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava, licențiat al Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor din Iași și masterand al Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași. Preot slujitor al Paraclisului mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul” din Chișinău și Consilier cancelar al Arhiepiscopiei Chișinăului.