MESAJUL DE FELICITARE AL ÎPS PETRU – MITROPOLITUL BASARABIEI CU OCAZIA ZILEI INDEPENDENȚEI R. MOLDOVA 2019

Astăzi, când țara noastră sărbătorește 28 de ani de la proclamarea independenței, Ne îndreptăm gândurile Noastre către Bunul Dumnezeu ca să binecuvinteze țara noastră cu roade îmbelșugate, conducători înțelepți și cetățeni credincioși, dornici de a împărtăși dragoste frățească, înțelegere reciprocă și multă înțelepciune.

Independența ne face liberi dar, în același timp ne responsabilizează, de aceea, rugăm pe Mântuitorul Hristos, așa cum o facem în fiecare Sfântă Liturghie, să binecuvinteze “pe conducătorii țării noastre, pe mai marii orașelor și ai satelor și pe iubitoarea de Hristos armată…”

Tuturor cetățenilor R. Moldova și bunilor credincioși ai Bisericii Noastre, le adresăm cele mai sincere felicitări și cele mai frumoase gânduri de bine și prosperitate și fie ca Tatăl Cel Ceresc, să vă binecuvânteze pe toți cu darurile Sale cele bogate, să vă ajute în tot lucrul bun și să vă binecuvinteze.

La mulți ani R. Moldova!!!

 

Cu arhierești binecuvântări,

 PETRU

Arhiepiscopul Chişinăului,

Mitropolitul Basarabiei şi Exarhul Plaiurilor

spot_img
Preot Ilie Cucu
Preot Ilie Cucu
Absolvent al Colegiului Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava, licențiat al Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor din Iași și masterand al Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași. Preot slujitor al Paraclisului mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul” din Chișinău și Consilier cancelar al Arhiepiscopiei Chișinăului.