Ultimele știri

Conferinţa anuală a preoţilor din cadrul Mitropoliei Basarabiei

Joi, 16 noiembrie 2017, la Mănăstirea „Sfântul Apostol Andrei” din oraşul Durleşti, municipiul Chişinău, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, s-a desfăşurat Conferinţa anuală a preoților din cadrul Mitropoliei Basarabiei. Evenimentul a fost organizat de Sectorul de Misiune, Pastorație și Asistență Socială al Mitropoliei Basarabiei (consilier preot Nicolae Creţu).

Conferinţa cu tema: „Slujirea liturgică şi filantropică a Bisericii” a fost susţinută de către Pr. Prof. Dr. Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie din Iaşi.

Evenimentul a fost binecuvântat de PS Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului.

După prezentarea meditaţiei, mai mulţi preoţi au adresat întrebări Părintelui Profesor Vicovan, în felul acesta aflând răspunsul la diferite întrebări, referitoare activitatea şi slujirea preotului în parohie.

Întâlnirea s-a desfăşurat într-o atmosferă de frăţească înţelegere, fiecare având ocazia să-şi îmbogăţească cunoştinţele referitor la modul de păstorire în timpurile noastre.

Părintele Profesor Vicovan a menţionat că este bucuros să vadă printre slujitorii Mitropoliei Basarabiei pe foştii studenţi ai Facultăţii de Teologie din Iaşi.

PS Antonie a mulţumit Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei pentru faptul că a binecuvântat ca Părintele Profesor Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie din Iaşi a venit că conferenţieze la Chişinău, PC Părinte Profesor Ion Vicovan pentru meditaţia ziditoare prezentată preoţilor din cadrul Mitropoliei Basarabiei, PC părinte Nicolae Creţu, responsabilul de Sectorul de Misiune, Pastorație şi Asistență Socială al Mitropoliei Basarabiei pentru reuşita organizării Conferinţei şi PCuv. Arhimandrit Andrei Caramalău, stareţul Mănăstirii „Sfântul Apostol Andrei” din oraşul Durleşti, municipiul Chişinău pentru disponibilitatea de a găzdui evenimentul misionar-pastoral organizat de Sectorul de Misiune, Pastorație şi Asistență Socială al Mitropoliei Basarabiei.

Conferinţa a fost precedată de Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, care a fost oficiată la Mănăstirea „Sfântul Apostol Andrei” din orăşelul Durleşti, municipiul Chişinău, (stareţ – PCuv. Arhimandrit Andrei Caramalău).

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei

Articole recente

spot_imgspot_img

Articole similare

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img