PS Antonie: „Slăbănogim sufleteşte când nu facem voia lui Dumnezeu”

Duminică, 29 aprilie 2018, PS Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului, a oficiat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la biserica cu hramul „Sfânta Cuvioasa Parascheva” din satul Jeloboc, comuna Piatra, raionul Orhei (preot paroh Ioan Florea).

În cuvântul său rostit după Sfânta Slujbă, PS Antonie s-a referit textul Evangheliei din Duminica a IV-a după Paşti şi la activitatea părintelui Ioan.

Vorbind despre starea de slăbănogire a omului PS Antonie, între altele, a spus: „Evanghelia de astăzi ne vorbeşte despre slăbănogirea fizică de care poate suferi omul. Această slăbănogire este urmare a păcatelor, cum aflăm de la Mântuitorul Iisus Hristos. Dar mai există un fel de slăbănogire – slăbănogirea sufletească. Şi slăbănogim sufleteşte când nu facem voia lui Dumnezeu, când nu ne rugăm, când nu postim, când nu regretăm greşelile noastre, când nu cerem iertare în Taina Sfintei Spovedanii. Dar, de orice boală, sufletească sau trupească, ne vindecă Hristos. El este Doctorul trupurilor şi sufletelor noastre”. „Să apelăm cu toată credinţa la Cel de la care ne vine toată vindecarea şi El nu va întârzia să ne ajute”, a mai spus PS Antonie

Preasfinţitul Antonie s-a referit şi la activitatea pastorală şi gospodărească a părintelui Ioan, care cu multă jertfă amenajează, de câţiva ani, sfântul locaş din Jeloboc.

Părintele paroh a mulţumit pentru vizită şi binecuvântare arhierească şi l-a invitat pe ierarhul Mitropoliei Basarabiei să viziteze parohia şi cu alte ocazii.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei