PS Antonie: „Sfântului Ioan este un dascăl al pocăinţei, al postului şi al rugăciunii”

Sâmbătă, 7 iulie 2018, ziua în care creştinii, care ţin sărbătorile pe calendarul neîndreptat (stil vechi), au cinstit Naşterea Sfântului Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului nostru Iisus Hristos, PS Antonie, Episcop de Bălţi, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din localitatea Chetrosu, rn. Drochia (preot paroh Ion Codreanu).

După Sfânta Slujbă, PS Antonie a oficiat slujba de sfinţire a Agheasmei mici şi a sfinţit florile conform unei tradiţii vechi păstrată de creştinii din Chetrosu.

În cuvântul său, PS Antonie s-a referit la viaţa Sfântului Ioan ca model de vieţuire şi pentru monahi şi l-a felicitat pe părintele Ion cu ocazia sărbătoririi zilei onomastice. Referindu-se la Sfântul Ioan, PS Antonie, între altele, a spus: „În Biserica Ortodoxă după Maica Domnului, Sfântul Ioan Botezătorul este cel mai cinstit dintre toţi sfinţi. Însuşi Mântuitorul spune că „din cei născuţi din femei, nu este nici unul mai mare decât Ioan Botezătorul”. El anunţă venirea Mântuitorului prin cuvintele: „Pocăiţi-vă că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor”. El este cel care l-a botezat pe Mântuitorul, de aceea este cel mai mare dintre prooroci pentru că s-a atins de creştetul Lui. Sfântului Ioan este un dascăl al pocăinţei, al postului şi al rugăciunii. El a rămas ca model de vieţuire şi nevoinţă, în mod special, pentru monahi”.

PS Antonie a apreciat activitatea pastoral-misionară a părintelui Ion şi l-a felicitat cu ocazia sărbătoririi zilei onomastice, dorindu-i păstorire îndelungată cu roade mari duhovniceşti. PS Antonie i-a dăruit părintelui Ion o carte cu conţinut teologic.

Părintele Ion i-a mulţumit PS Antonie pentru vizită şi felicitare, invitându-l să mai vină la Chetrosu şi cu alte ocazii.

Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din localitatea Chetrosu, rn. Drochia a fost fondată în anul 2006, când a fost investită cu personalitate juridică. Tot în acel an a fost sfinţită piatra de temelie a noului locaş de închinăciune de către Înaltpreasfinţitului Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor însoţit de un sobor de clerici. Cu purtarea de grijă a preotului paroh Ion Codreanu şi consiliului parohial biserica a fost ridicată, acoperită şi tencuită.

Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi