Precizare în legătură cu cazul de viol al unei minore de către un pretins preot

   Mitropolia Basarabiei și Exarhatul Plaiurilor, în urma documentării și verificării de rigoare, aduce la cunoștință opiniei publice și reprezentanților mass media, pentru evitarea oricăror confuzii,  că cetățeanul Calmâc Eugen din Cantemir, acuzat de viol și condamnat la 12 ani de închisoare, nu este cleric al Mitropoliei Basarabiei.

   Totodată, informăm că respectivul a activat în calitate de cleric în cadrul instituției noastre, dar din anul 2012, pentru grave abateri de la disciplina și rânduieliele bisericești, a fost sancționat de catre Permanența Mitropoliei Basarabiei cu oprirea de la oficierea celor sfinte.

   Mitropolia Basarabiei regretă profund acest caz ieșit din comun și condamnă faptele comise de către cel menționat. Totodată precizăm că suntem alături de minora victimă și familia acesteia.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei.