Paraclisul „Sf. Ierarh Spiridon” din Chișinău și-a sărbătorit ocrotitorul ceresc

   La 25 decembrie 2017, ziua în care creştinii ortodocşi care respectă calendarul de stil vechi, sărbătoresc Sfântul Ierarh Spiridon, Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscopul Chişinăului, Mitropolitul Basarabiei şi Exarhul Plaiurilor, a oficiat împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la la Paraclisul „Sf. Ierarh Spiridon” amenajat în incinta Liceului cu profil de Arte „Ion şi Doina Aldea-Teodorovici” din oraşul Chişinău (preot paroh Prot. Serafim Banari), comunitate care în această zi și-a prăznuit ocrotitorul ceresc.

   Tot în această zi creștinii ortodocși ce țin de calendarul îndreptat de stil nou sărbătoresc Marele Praznic al Nașterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

   După Sfânta Slujbă, Înaltpreasfinţitul Mitropolit şi Exarh Petru a rostit un cuvânt de învăţătură în care s-a referit la viaţa şi minunile Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei, adresând, totodată felicitări şi celor care sărbătoresc Naşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos pe stil nou.

   Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei i-a felicitat pe toți cei prezenți cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc al parohiei lor urându-le multă sănătate și bucurii duhovnicești.

   Părintele Serafim a mulțumit Înaltului Ierarh al Mitropoliei Basarabiei pentru prezență și arhierești binecuvântări, invitându-l în mijlocul comunității lor și cu alte ocazii.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei.