PS Antonie a participat la sărbătorirea hramului Mănăstirii Hadâmbu

Luni, 1 octombrie 2018, PS Antonie, Episcop de Bălţi, a oficiat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea Hadâmbu din Arhiepiscopia Iaşilor (stareţ Arhimandrit Nicodim Gheorghiţă). În felul acesta ierarhul Episcopiei de Bălţi a răspuns invitaţiei părintelui stareţ de a participa la sărbătorirea hramului noii biserici „Acoperământul Maicii Domnului”. Din soborul de preoţi au făcut parte douăzeci şi şapte de slujitori.

În cuvântul său, PS Antonie a mulţumit părintelui stareţ pentru invitaţie şi daruri şi Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan pentru binecuvântare de a sluji în istorica mănăstire Hadâmbu şi s-a referit la cultul Maicii Domnului în Biserica Ortodoxă, menţionând ajutorul pe care creştinul îl primeşte de la Fecioara Maria.

La rândul său, preacuviosul părinte stareţ Nicodim Gheorghiţă a mulţumit PS Antonie pentru binecuvântare arhierească, vorbindu-le celor prezenţi despre importanţa unei slujbe arhiereşti pentru creştini. Părintele stareţ în semn de recunoştinţă şi dragoste frăţească i-a dăruit PS Antonie un engolpion şi un baston arhieresc, invitându-l pe ierarhul basarabean să mai vină în mijlocul comunităţii monahale de la Hadâmbu şi cu alte ocazii.

După Sfânta Liturghie, PS Antonie a vizitat noua clădire a Centrului Social „Sfântul Iosif Naniescu, Mitropolitul Moldovei”, unde părintele stareţ i-a vorbit despre activitatea misionar-socială a mănăstirii.

Istoric: Mănăstirea Hadâmbu este o mănăstire ortodoxă din România, întemeiată de boierul grec Iani Hadâmbul în anul 1659 în satul Schitu Hadâmbului, comuna Mironeasa (judeţul Iaşi). Mănăstirea se află la o distanţă de 30 de kilometri de municipiul Iaşi.

Mănăstirea care s-a numit "Hadâmbu", după numele ctitorului ei, este un complex monastic fortificat, defensiv, construit în a doua jumătate a secolului al XVII-lea. Biserica şi zidurile sunt construite din piatră de carieră sub forma unei fortăreţe, din cauza acelor vremuri vitrege când năvăleau turcii şi tătarii, prădând mănăstirile. Ansamblul mănăstiresc vechi cuprindea biserica, stăreţia veche, zidul de incintă (cu trei turnuleţe de colt rotunde) şi turnul-clopotniţă prin care se face intrarea în incintă.

De-a lungul existenţei sale, Mănăstirea Hadâmbu a fost supusă mereu eroziunii timpului şi vicisitudinilor istoriei. Aşezământul monahal a fost închinat de la început Patriarhiei Ierusalimului, aflându-se în această dependenţă până la secularizarea averilor mănăstireşti (1863). Schitul a fost prădat de două ori: în anii 1661 şi 1671.

La Mănăstirea Hadâmbu au vieţuit mai multe generaţii de călugări greci până la promulgarea legii privind secularizarea averilor mănăstireşti închinate (decembrie 1863) de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859-1866). Ca urmare a acestei legi, monahii greci au fost obligaţi să părăsească mănăstirea.

Complexul monahal a rămas în părăsire timp de peste 70 ani. Mănăstirea Hadâmbu a fost reînfiinţată abia în anul 1937, aici stabilindu-se primii călugări români, în frunte cu ieromonahul Iov Mazilu (1891-1974). Aceştia au reparat acoperişul bisericii, au reparat bolta şi au consolidat o parte a zidurilor lăcaşului de cult cu cărămidă, după cum se vede şi în zilele noastre.

Nici călugării români nu au stat prea mult, deoarece în urma Decretului nr. 410/1959 mănăstirea a fost desfiinţată.

Aflată pentru a doua oară în părăsire, Mănăstirea Hadâmbu a fost redeschisă în anul 1990, când, din încredinţarea mitropolitului Daniel Ciobotea al Moldovei şi Bucovinei, actualul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, a fost numit ca stareţ protosinghelul Nicodim Gheorghiţă. Mănăstirea şi-a mărit de cel puţin trei ori suprafaţa pe care o deţinea cumpărând terenurile localnicilor din apropiere, în prezent având în jur de cinci hectare de pământ.

După redeschiderea mănăstirii s-au construit mai multe clădiri printre care o biserică nouă cu hramul „Acoperământul maicii Domnului”, un arhondaric de dimensiuni mari, o stăreţie, un agheasmatar, un magazin bisericesc, un muzeu, o fermă zootehnică, un bazin de apă, trei fântâni şu un zid de incintă; de asemenea, s-au împodobit cu pictură şi mobilier ambele biserici. Toate acestea au fost realizate cu cheltuiala exclusivă a credincioşilor (donaţii şi sponsorizări), printre care şi a unor oameni politici şi de afaceri din judeţele Iaşi şi Suceava.

În ziua de 22 ianuarie 2003, la ora 19,30, a izbucnit un năprasnic incendiu la Mănăstirea Hadâmbu, în care au ars 28 chilii. Toată casa s-a transformat în scrum, inclusiv cărţile şi obiectele bisericeşti adăpostite într-o magazie, cu excepţia Icoanei Maicii Domnului, Făcătoare de Minuni.

La 11 octombrie 2009, cu prilejul împlinirii a 350 de ani de la atestarea documentară a bisericii vechi, lăcaşul de cult cu hramul "Naşterea Maicii Domnului" a fost resfinţit de un sobor de preoţi în frunte cu mitropolitul Teofan Savu al Moldovei şi Bucovinei, episcopul Vincenţiu Grifoni al Sloboziei şi Călăraşilor şi Calinic Botoşăneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor.

La sfârşitul secolului al XX-lea şi începutul secolului al XXI-lea s-a construit o biserică nouă, de mari dimensiuni, cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”. Biserica „Acoperământul Maicii Domnului” a fost sfinţită la 8 septembrie 2008 de către IPS Teofan Savu, mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, PS Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului şi PS Corneliu Bârlădeanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Huşilor, înconjuraţi de un sobor de 45 de preoţi şi diaconi. La acest eveniment au luat parte peste 10.000 credincioşi din întreaga ţară.

Printre obiectele de cult renumite ale mănăstirii se distinge în mod deosebit prin densitatea sa picturală şi prin atmosfera gravă pe care o degajă Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, considerată ca fiind făcătoare de minuni.

Biroul de presă al Episcopiei de Bălţi