PS Veniamin: “Mărturisirea sinceră, în fața scaunului spovedaniei, ne poate aduce un loc în Rai, prin mâna iertătoare a preotului”

   Duminică, 08 iulie 2018, PS Veniamin al Basarabiei de Sud, a săvârșit, înconjurat de un sobor de clerici, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, la Biserica “Sf. M. Mc. Pantelimon” din orașul Cahul (paroh PC Preot Iulian Budescu).

   La finalul Serviciului Divin Preasfinția Sa a rostit o omilie cu referire la pericopa evanghelică a zilei în care, printre altele, a menționat: “Evanghelia de astăzi, este relatată, mai amplu, și în celelalte două Evanghelii sinoptice, de la Marcu și Ioan, însă astăzi ea se concentrează, strict pe iertarea păcatelor, în lucrarea mântuirii sufletelor noastre și puterea aceasta mare dată oamenilor(preoților). Trebuie ca fiecare creștin să știe că, în urma spovedaniei sincere și cu făgăduința îndreptării, preotul chiar are puterea de a ierta orice păcat. Mărturisirea sinceră, în fața scaunului spovedaniei, ne poate aduce un loc în Rai, prin mâna iertătoare a preotului. Astfel, iertarea păcatelor poate fi medicament pentru orice boală sau neputință

   În contextual prezenței Sale în această parohiei, PS Veniamin a dăruit bisericii o Evanghelie copertată.

Biroul de presă al Episcopiei Basarabiei de Sud.