„ De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu.

(Ioan 3,5)

 „ Cu cuvânt rău şi pe cei buni îi faci răi, şi cu cuvânt bun şi pe cei răi îi faci buni. ”

(Sf. Macarie Egipteanul)
Noi arhiepiscopii şi arhiepiscopi în Patriarhia Română

Noi arhiepiscopii şi arhiepiscopi în Patriarhia Română

Pentru intensificarea activităţii organismelor centrale bisericeşti în domeniul pastoral, misionar şi cultural, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a luat, în anul 2009, mai multe hotărâri. Printre acestea, se numără înălţarea unor episcopii la rangul de arhiepiscopie şi a chiriarhilor acestora la rangul de arhiepiscopi, precum şi înfiinţarea Episcopiei Devei şi Hunedoarei, cu sediul în municipiul Deva, ca sufragană Mitropoliei Banatului. Pentru merite deosebite în slujirea Bisericii noastre, Preasfinţitul Episcop Iustinian al Maramureşului şi Sătmarului şi Preasfinţitul Episcop Ioan al Covasnei şi Harghitei au fost ridicaţi în rangul de arhiepiscop onorific, cu titlu personal. 

Pe lângă vizitele canonice efectuate pe teritoriul ţării noastre, Întâistătătorul Bisericii noastre s-a întâlnit, pe parcursul acestui an, şi cu clericii şi credincioşii din Austria şi Franţa.

Începând de pe 17 august, Patriarhul României a efectuat o vizită canonică în Mitropolia Ardealului, la invitaţia IPS Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.

La începutul vizitei, în Catedrala din Făgăraş a avut loc proclamarea Sfinţilor Brâncoveni drept ocrotitori ai municipiului Făgăraş şi ai Ţării Făgăraşului, iar, cu acest prilej, Părintele Patriarh a primit titlul de „Cetăţean de Onoare“ al municipiului Făgăraş. Pe 18 august 2009, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române (BOR) a fost prezent la festivitatea întâlnirii de 35 de ani a absolvenţilor Institutului Teologic Universitar din Sibiu.

Duminică, 23 august, Patriarhul României s-a aflat în Episcopia Covasnei şi Harghitei, cu ocazia împlinirii a 15 ani de la înfiinţare. La finalul Sfintei Liturghii a avut loc ceremonia de ridicare în rang de arhiepiscop onorific a Preasfinţitului Ioan, Episcopul Covasnei şi Harghitei, pentru merite deosebite, pentru lucrările sale multiple care au ridicat această episcopie pe trepte noi de activitate pastorală şi misionară.

În cadrul acestei vizite, Preafericirea Sa a participat şi la inaugurarea Casei memoriale „Dumitru Stăniloae“ din Vlădeni, jud. Braşov, şi a vizitat, de asemenea, mai multe lăcaşuri sfinte.

Hotărârea istorică de ridicare în rang a Episcopiei Romanului

Clerul şi credincioşii din Bacău şi din împrejurimi au fost şi ei în mare sărbătoare anul acesta, pentru că pe 13 septembrie, în Catedrala (arhi)episcopală din Roman a avut loc un moment istoric, ridicarea la rangul de arhiepiscopie a Episcopiei Romanului. Festivitatea solemnă de ridicare în rang a avut loc după oficierea Sfintei Liturghii de către Preafericitul Părinte Daniel, înconjurat de alţi 13 ierarhi ai Bisericii noastre. Odată cu această festivitate solemnă, noua eparhie are titulatura de Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, PS Eftimie a fost ridicat la rang de arhiepiscop, iar PS Ioachim Băcăuanul la rang de episcop-vicar.

În perioada 7-13 septembrie 2009, Patriarhul BOR a efectuat o vizită canonică în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, prilej cu care a vizitat Mănăstirea Sihăstria (vatră monahală unde Preafericirea Sa a intrat în monahism în anul 1987), a sfinţit biserica Schitului „Poiana lui Ioan“, precum şi pictura Bisericii „Sf. Ioan Iacob de la Neamţ“ din curtea Seminarului „Veniamin Costachi“. De asemenea, a sfinţit capela stăreţiei Mănăstirii Neamţ, precum şi Corpul B al Casei Pelerinul din cadrul Centrului cultural-pastoral „Sf. Daniil Sihastrul“ - Mănăstirea Durău. La Mănăstirea Micăluşeni, din judeţul Iaşi, a sfinţit Casa socială „Maica Macrina“, iar la Catedrala din Bacău, în ultima zi a vizitei canonice în Moldova, Patriarhul nostru a oficiat o slujbă de pomenire a Episcopului Ioachim Mareş, trecut anul acesta la Domnul.

Noi arhiepiscopii în Mitropolia Munteniei şi Dobrogei


Vizita canonică pe care Patriarhului României a efectuat-o în Mitropolia Munteniei şi Dobrogei (26-28 septembrie 2009) a început la Târgovişte, prin ceremonia de proclamare locală a canonizării Sfântului Voievod Neagoe Basarab, domnitorul Ţării Româneşti. Părintele Patriarh şi-a continuat vizita pastorală în Episcopia Argeşului şi Muscelului, unde a avut loc proclamarea locală a canonizării Sfântului Ierarh Iachint, primul mitropolit al Ţării Româneşti (cu ziua de prăznuire la 28 octombrie), a Sfântului Voievod Neagoe Basarab, domnitorul Ţării Româneşti, şi a Sfântului Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel. În continuare, a avut loc festivitatea de ridicare a Episcopiei Argeşului şi Muscelului în rang de arhiepiscopie, iar IPS Calinic în rang de arhiepiscop.

Vizita în Mitropolia Munteniei şi Dobrogei a continuat pe plaiurile gălăţene, când la finalul Sfintei Liturghii din 27 septembrie a urmat festivitatea de ridicare a Episcopiei Dunării de Jos în rang de arhiepiscopie, conform hotărârii sinodale din vara acestui an, şi a PS Casian la rangul de Arhiepiscop al Dunării de Jos. În cea de a doua parte a zilei, Patriarhul României s-a aflat în Episcopia Tulcii, unde a oficiat slujba de sfinţire a Bisericii cu hramul „Sfânta Treime“ din municipiul Tulcea şi a prezidat ceremonia de proclamare locală a canonizării Sfântului Ierarh Iachint.

În încheierea acestei vizite, Patriarhul a participat la deschiderea oficială a sesiunii de comunicări ştiinţifice cu tema „Creştinismul românesc şi organizarea bisericească în sec. XIII-XIV“, la Aşezământul eparhial „Sfântul Pantelimon“, din staţiunea Lacul Sărat, judeţul Brăila.

Ridicarea la rang de arhiepiscopie a Eparhiei Buzăului şi Vrancei a avut loc duminică, 8 noiembrie 2009, în Catedrala din municipiul Buzău.

Sărbătoarea a început cu slujba de sfinţire a altarului noii Catedrale cu hramurile „Înălţarea Domnului“ şi „Sfinţii Trei Ierarhi“ din oraş şi cu Sfânta Liturghie oficiată de către PF Părinte Daniel, înconjurat de un sobor de 18 ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al BOR.

La doar o săptămână distanţă, Patriarhul României s-a aflat în Eparhia Râmnicului, unde a avut loc o triplă sărbătoare. A fost hirotonit un nou arhiereu-vicar în persoana arhim. Emilian Nică, care a primit titulatura de Lovişteanul, iar la sfârşitul Sfintei Liturghii, oficiată de Preafericirea Sa, împreună cu 21 de ierarhi ai Sfântului Sinod al BOR, s-a săvârşit ceremonia de ridicare în rang a IPS Gherasim şi a PS Emilian Lovişteanul. Cel de-al treilea eveniment a constat în binecuvântarea şi inaugurarea de către Patriarhul României a Aşezământului religios-cultural „Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul“, de la Centrul eparhial al Râmnicului.

Arhiepiscopie la Arad şi o nouă episcopie în cetatea Devei

Sâmbătă, 28 noiembrie 2009, în Catedrala cu hramurile „Sfânta Treime“ şi „Sfântul Nicolae“ din municipiul Arad a avut loc festivitatea de ridicare a Episcopiei Aradului la rang de arhiepiscopie. Sărbătoarea a început cu Sfânta Liturghie, oficiată de Patriarhul Bisericii noastre, înconjurat de un sobor de 13 ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al BOR, şi de PS Luchian, Episcopul sârbilor ortodocşi din Budapesta şi Timişoara. Sfânta Liturghie a fost urmată de festivitatea solemnă a ridicării în rang a Episcopiei Aradului.

Instalarea primului Episcop al Devei şi Hunedoarei, în persoana PS Gurie Georgiu, a avut loc în Catedrala „Sfântul Nicolae“ din Deva, în Duminica a XXX-a după Rusalii, 29 noiembrie 2009. Sfânta Liturghie arhierească şi ceremonia de întronizare a primului Episcop al Devei şi Hunedoarei a fost oficiată de Patriarhul Românilor, alături de 23 de ierarhi, membri ai Sfântului Sinod, preoţi şi diaconi.

PS Iustinian Chira al Maramureşului şi Sătmarului, Arhiepiscop onorific

Ultima vizită canonică din acest an a Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române a avut loc în Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului. Cu acest prilej, cel de-al şaselea patriarh al BOR a vizitat şi binecuvântat Centrul social pentru persoane vârstnice „Sfântul Iosif Mărturisitorul“ din Baia Mare, s-a întâlnit cu un grup de 500 de elevi însoţiţi de profesori de Religie din municipiu, iar mai apoi a vizitat, la Mănăstirea Rohia, noua Biserică cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“ şi Centrul cultural-monahal „Nicolae Steinhardt“, aflate în construcţie. Seara, la Catedrala episcopală, Patriarhul României a participat la concertul de colinde susţinut de corul Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Iosif Mărturistorul“, Corul „Doxologia“ al Catedralei şi Corul „Sfântul Ioan Damaschin“ al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii de Nord din Baia Mare. Părintele Patriarh a primit titlul de „Cetăţean de Onoare“ al municipiului Baia Mare. Momentul solemn al acestei vizite a Patriarhului a avut loc duminică, 13 decembrie 2009, când, după Sfânta Liturghie arhierească din Catedrala episcopală din Baia Mare, a avut loc ceremonia de acordare a rangului de arhiepiscop onorific PS Iustinian Chira al Maramureşului şi Sătmarului, pentru activitatea ierarhică pilduitoare şi slujirea chiriarhală deosebită şi îndelungată a Bisericii.

Sursa:ziarullumina.ro