„ De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu. ”
(Ioan 3,5)„ Cu cuvânt rău şi pe cei buni îi faci răi, şi cu cuvânt bun şi pe cei răi îi faci buni. ”
(Sf. Macarie Egipteanul)La 13 decembrie, Înaltpreasfinţitul Petru, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sfântul Apostol Andrei” din Durleşti, municipiul Chişinău, cu ocazia sărbătoririi hramului acestei aşezări monahale. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul „Veniamin” din Iaşi, format din tineri teologi. O binecuvântare din partea Înaltpreasfinţitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, pentru fraţii basarabeni a fost adusă de pe meleagurile dobrogene, unde a păşit şi predicat Sfântul Apostol Andrei, de PC preot Paul Pârlica, care a rostit şi un cuvânt ziditor referitor la viaţa şi activitatea Apostolului Andrei. Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei, în predica sa, s-a referit la perioada de post premergătoare Naşterii Domnului, „care constituie o pregătire pentru a-L întâmpina pe Mântuitorul Iisus Hristos”, atenţionând că, „indiferent la ce dată serbăm acest praznic, fiecare creştin trebuie să se apropie de această luminoasă sărbătoare pregătit – cu post, cu spovedanie, cu dezlegare de la părintele duhovnic pentru a se împărtăşi cu Sfintele Taine, cu fapte bune, ca ofrande pentru Pruncul Iisus”. „Nu data serbării, ci pregătirea inimii noastre aşteaptă de la noi Dumnezeu”, a concluzionat Înaltpreasfinţitul Mitropolit şi Exarh Petru. Referindu-se la Apostolul Andrei, Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei a subliniat că „Sfântul Apostol Andrei ne-a adus sămânţa Evangheliei pe pământurile noastre, deci creştinismul nostru este apostolic. De 2000 de ani strămoşii noştri trăiesc în învăţătura Mântuitorului Iisus Hristos, de aceea pentru noi este o jignire când diferiţi propovăduitori bat la porţi sau îi opresc pe ortodocşi pe stradă pentru a le vorbi despre Hristos”. După Sfânta Liturghie, Înaltpreasfinţitul Petru a făcut o scurtă prezentare a meritelor şi a faptelor bune făcute de dl Vasile Petrea, directorul pieţei „Agro Mondial” din sectorul Ciocana, mun. Chişinău, în sprijinul activităţii Mitropoliei Basarabiei, după care i-a înmânat ordinul „Sfântul Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă”, distincţie a Mitropoliei Basarabiei. Părintele stareţ, arhimandrit Andrei Caramalău, în cuvântul său a mulţumit soborului de preoţi, prezent la Sfânta Slujbă, şi Înaltpreasfinţitul Mitropolit şi Exarh Petru pentru sprijinul acordat sfintei mănăstiri, după care a invitat pe toţi cei prezenţi la o agapă creştină. Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei
|






