„ Iar de ziua şi ceasul acela, nimeni nu ştie, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. ”
(Matei 24, 36)„ Nevoia cea mai mare nu este de cuvinte frumoase, ci de o viaţă sfântă; nu de iscusinţă oratorică, ci de fapte.”
(Sf. Ioan Hrisostom)Ţinând cont de necesităţile spirituale şi culturale ale enoriaşilor săi, Mitropolia Basarabiei, autonomă fiind, prăznuieşte sărbătorile religioase conform calendarului neîndreptat, însă le oferă tuturor parohiilor sale, dreptul de a-şi alege singure stilul. Întrucât, Mitropolia Basarabiei este parte componentă a Patriarhiei Române, iar Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei, Înaltpreasfinţitul Petru, este membru cu drepturi depline al Sfântului Sinod Ortodox Român, Mitropolia Basarabiei nu poate să desconsidere atât Biserica Ortodoxă Română cât şi celelalte biserici surori: Patriarhia Ecumenică de Constantinopol şi Biserica Greciei, Patriarhia Alexandriei, Patriarhia Antiohiei, care în urma Sinodului Panortodox de la Constantinopol din 1923, au hotărât trecerea la calendarul îndreptat. Aducem totodată precizarea că însăşi Basarabia, fiind parte a României întregite din 1918, a adoptat calendarul nou, iar odată cu răpirea acestui spaţiu românesc de către sovietici, stilul vechi a fost reintrodus de către autorităţile bisericeşti ruse. Cu toate acestea multe dintre parohiile din Basarabia au ţinut calendarul îndreptat chiar şi în perioada sovietică, astfel încât tradiţia colindului de Crăciun se aude doar până în ziua de 25 decembrie în localităţi precum: Slobozia Mare, Giurgiuleşti, Alexandru Ioan Cuza, Câşliţa-Prut, Criva ş.a. În duhul iubirii pastorale, Mitropolia Basarabiei nu-şi poate neglija nici enoriaşii ce ţin calendarul vechi, aceştia constituind o majoritate, astfel ea însăşi, oficial, este de stil vechi. În cazul adoptării stilului, principiul majorităţii este primordial pentru fiecare parohie în parte: fiecare adunare parohială este în drept să-şi aleagă singură stilul, iar în cazul mitropoliei – Adunarea Eparhială, constituită conform Statutului Mitropoliei Basarabiei din 1/3 clerici şi 2/3 mireni, îşi poate rezerva acest drept. Problema calendarului nu ţine de aspectul static al Bisericii: cel al Sfintei Scripturi şi Tradiţii sau al dogmelor şi de aceia nu ar trebui să creeze disensiuni în rândul credincioşilor. Exagerarea acestei problematici contravine Înţelepciunii Divine, ce a descoperit Părinţilor de la Sinodul I Ecumenic neajunsurile Calendarului Iulian întocmit de Sosigene, încât ei înşişi l-au îndreptat. Salutăm totodată iniţiativa Guvernului Republicii Moldova de a decreta drept zi de odihnă data de 25 decembrie, acest fapt demonstrează echitate faţă de toţi creştinii ortodocşi ce-şi aduc aminte cu evlavie de Naşterea cea minunată a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pe stil nou sau vechi. Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei
|

