„ Iar mie să nu-mi fie a mă lăuda decât numai în Crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine şi eu pentru lume! ”

(Galateni 6, 14)

 Mântuitorul a ales Crucea, fiindcă astfel să moară cu mâinile întinse. El S-a sfârşit îmbrăţişându-ne.”

(Sf. Atanasie cel Mare)
Întâlnirea cu Mântuitorul ne schimbă viaţa

Întâlnirea cu Mântuitorul ne schimbă viaţa
Întâlnirea cu Mântuitorul ne schimbă viaţa
Întâlnirea cu Mântuitorul ne schimbă viaţa

La 29 ianuarie, Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, a oficiat împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Paraclisul Mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul” din Chişinău.

În cuvântul său de învăţătură, Înaltpreasfinţitul Petru, a arătat semnificaţiile adânci ale pericopei evanghelice din Duminica a 32-a după Rusalii. Între altele Înaltpreasfinţitul Mitropolit şi Exarh Petru a spus: „Vedem din Evanghelia de astăzi că dacă există o căutare sinceră a lui Dumnezeu, sufletul ni se umple de bucurie. Ne spune Evanghelia că după ce Mântuitorul l-a anunţat pe Zaheu că va rămâne în casa lui, Zaheu l-a primit cu bucurie. Prezenţa lui Dumnezeu aduce sufletului pace şi bucurie, de fapt acestea au fost şi primele cuvinte ale Mântuitorului după Înviere: „Pace vouă” şi „Bucuraţi-vă”. Tot din Evanghelie vedem că întâlnirea cu Mântuitorul îi schimbă viaţa lui Zaheu. El era cunoscut de semenii săi ca fiind lacom şi agonisitor de bogăţii pe cai necinstite, deseori nedreptăţind pe conaţionalii săi, dar când Mântuitorul îi trece pagul casei, el cu bucurie spune că jumătate din averea lui o dă săracilor şi dacă a nedreptăţit pe cineva cu ceva, întoarce împătrit. Cinstea mare şi neaşteptată arătată pentru el din partea Mântuitorului, îl face să vadă cu alţi ochi pe apropiaţii săi. Şi această schimbare îi aduce mântuirea, pentru că zice Mântuitorul: „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru că şi el este fiul lui Avraam”. Şi mai adaugă Mântuitorul: „Fiindcă Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut”, răspunzând astfel celor care au dezaprobat intrare Lui în casa lui Zaheu, pe care îl socoteau un mare păcătos”.

„Să ne cercetăm viaţa cu multă atenţie şi să constatăm câtă bucurie avem în suflet şi să vedem ce avem de schimbat în viaţa noastră pentru a fi mai aproape de Dumnezeu”, a mai spus Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei.

Soborul de clerici împreună cu enoriaşii care frecventează Paraclisul Mitropolitan, la sfârşitul Sfintei Liturghii, l-au felicitat pe irodiaconul Antonie cu ocazia sărbătoririi zilei onomastice.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei