Ultimele știri

„De Paști aducem împreună Lumină în suflete”. Daruri și hrană duhovnicească pentru bătrânii din satul Malcoci

Un strop de bucurie pentru bâtrânii din satul Malcoci, raionul Ialoveni, rămași fără sprijin. Aceștia au fost vizitați de un grup de preoți și creștini evlavioși, care le-au adus în dar bani și bunuri alimentare. Acțiunea face parte din Campania „De Paști aducem împreună Lumină în suflete”, organizată de Asociația Filantropia Ortodoxă Huși (România), în parteneriat cu parohia „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Malcoci a Mitropoliei Basarabiei.

Cu acest prilej deosebit, Părintele Andrei Oistric, parohul bisericii din localitate a adresat un mesaj de recunoștință Părintelui Vladimir Beregoi de la Biserica „Sf. Ilie” din Huși, care este și președintele Asociația Filantropia Ortodoxă Huși, dar și tuturor oamenilor cu suflet mare cărora le pasă de nevoile celor neajutorați și sunt gata mereu să întindă o mână de ajutor.

„Biserica Ortodoxă Română este o Mamă iubitoare, care are mereu grijă de fiii săi! Înainte de sărbătoarea Învierii Domnului, 29 de „suflete îmbătrânite sau necăjite” din Parohia noastră, au primit pachete cu alimente și un sprijin financiar, din cadrul Companiei „De Paști aducem împreună Lumină în suflete”, organizată de Asociația Filantropia Ortodoxă Huși-Vaslui.

Pe această cale, avem însărcinarea beneficiarilor noștri de a transmite cu pioșenie, recunoștință și mulțumire condescendentă, celor care au adus bucurie în sufletele și în ochii lor.

Mulțumim pentru binecuvântare și implicare directă în aceste acte caritabile Preasfințitului Părintelui nostru Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud și Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor. Mulțumim cu gratitudine venerabilului și nobositului Președinte al Asociației, Părintele Vladimir Beregoi, împreună cu minunata sa echipă. Vă mulțumim, dragi oameni cu sufletul mare! Vă asigurăm de rugăciunile noastre!”, menționează Părintele Andrei Oistric, într-un mesaj transmis.

Asociația Filantropia Ortodoxă Huși a fost înființată cu binecuvântarea Preasințitului Părinte Ignatie, Episcop de Huși, și este o asociație non-profit, de tip umanitar care activează din 2018 în domeniul serviciilor sociale comunitare. Activitățile Asociației Filantropia Ortodoxă Huși se adresează copiilor, tinerilor, adulților, persoanelor vârstnice, persoanelor fără adăpost, persoanelor cu dizabilități, persoanelor care suferă de adicții și persoanelor aflate într-o stare de vulnerabilitate fizică, psihică sau socială.

În prezent, Asociația Filantropia Ortodoxă Huși deține șapte așezăminte sociale, desfășurând multiple acțiuni caritabile în România și Republica Moldova.

Galeria foto completă poate fi accesată pe contul de Facebook al Părintelui Andrei Oistric.

Articole recente

spot_imgspot_img

Articole similare

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img