„ La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. ”
(Ioan 1, 1)„ Nevoia cea mai mare nu este de cuvinte frumoase, ci de o viaţă sfântă; nu de iscusinţă oratorică, ci de fapte.”
(Sf. Ioan Hrisostom)
La 6 iulie, un sobor de preoţi din cadrul Protopopiatului Cahul al Mitropoliei Basarabiei a oficiat, în centrul oraşului Cahul, în Piaţa Independenţei, o slujbă de pomenire a celor decedaţi în Siberia, ca urmare a deportărilor efectuate de sovietici după ocupaţiile din 1940 şi 1944. Din soborul de preoţi au făcut parte PC preot Grigore Marin, protopop de Cahul, PC preot Iulian Budescu, consilier pe probleme misionar-pastorale şi tineret al Mitropoliei Basarabiei, şi PCuv. ieromonah Nicanor Asargiu, stareţul Mănăstirii „Sfânta Treime” din Cahul. Slujba de pomenire a fost oficiată la iniţiativa preşedintelui Consiliului raional Cahul, dl Gheorghe Vasilache, la care au participat consilieri raionali, reprezentanţi ai puterii locale şi supravieţuitori ai deportărilor. În faţa celor prezenţi, despre ororile îndurate în Siberii de gheaţă au vorbit supravieţuitorii deportărilor şi urmaşii victimelor regimului totalitar comunist. În noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, în Siberia au fost deportaţi 11.280 de familii de basarabeni, mai bine de 40850 de oameni. Fraţii noştri au fost încărcaţi în 30 de eşaloane, respectiv, 1573 de vagoane de vite, şi transportaţi în Orientul Îndepărtat (ţinutul Altai, regiunile Kurgan, Tiumeni şi Tomsk) şi RSS Kazahă (regiunile Aktiubinsk, Kazahstanul de Sud şi Jambul). În total, în urma celor trei valuri de deportări, au fost ridicaţi câteva sute de mii de basarabeni. Dintre cei deportaţi puţini s-au reîntors acasă, majoritatea a rămas să-şi doarmă somnul de veci în Siberia. Singura vină a lor a fost că erau gospodari. Veşnica lor pomenire. Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei |
