„ De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu. ”
(Ioan 3,5)„ Cu cuvânt rău şi pe cei buni îi faci răi, şi cu cuvânt bun şi pe cei răi îi faci buni. ”
(Sf. Macarie Egipteanul)
La 3 iunie, ziua prăznuirii Sfinţilor Împăraţi Constantin şi mama sa, Elena (stil vechi), Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, a oficiat, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la biserica din satul Corlăteni, rn.Râşcani (preot paroh Valeriu Ursu), cu ocazia hramului. Părintele protoiereu Valeriu Cernei, protopop de Bălţi, a rostit, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Petru, un cuvânt ziditor de suflet. După Sfânta Liturghie şi după tradiţionala înconjurare a sfântului locaş Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei a adresat fiilor duhovniceşti din Corlăteni un cuvânt de învăţătură în care s-a oprit la viaţa Sfinţilor Împăraţi Constantin şi mama sa, Elena, amintind în mod deosebit acţiunile lor de susţinere a religiei creştine. Printre faptele de rezonanţă în istoria creştinismului Înaltpreasfinţitul Mitropolit şi Exarh Petru a enumerat: „Edictul de la Milan din 313, prin care s-a pus capăt persecuţiilor creştinilor; decretarea zilei de Duminică, ziua Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, ca zi de odihnă în întreg imperiul; convocarea Sinodului I Ecumenic la Niceea, în 325, pentru a îngrădi răspândirea ereziei lui Arie, care tăgăduia dumnezeirea Mântuitorului. Împăratul Constantin a servit ca pildă pentru mulţi regi şi împăraţi în istoria Bisericii. Şi unii dintre domnitorii noştri i-au urmat fapta şi credinţa ajutând Biserica şi sprijinind viaţa religioasă din ţările româneşti unde au domnit. Să amintim doar pe Ştefan cel Mare şi Sfânt, Petru Rareş, Sfântul Constantin Brâncoveanu, Sfântul Neagoe Basarab, Matei Basarab sau Vasile Lupu, dar şi alţi domnitori care au domnit cu frică de Dumnezeu”. Referindu-se la Sfânta Elena, Înaltpreasfinţitul Petru a spus: „Fapta cea mare a mamei sale, Elena, este că şi-a crescut fiul în spiritul evangheliei lui Hristos şi fiind aproape de Constantin l-a îndemnat în permanenţă să-i ajute şi să-i sprijine pe creştini. Tot sfânta Elena a mers la Ierusalim, unde a descoperit Sfânta Cruce pe care a fost răstignit Mântuitorul şi care a fost înălţată de episcopul Macarie al Ierusalimului, în ziua de 14 septembrie a anului 335, pe amvonul noii biserici ridicată din porunca împăratului Constantin pe locul unde fusese mormântul Mântuitorului. Sfânta Elena a fost şi rămâne o pildă pentru toate mamele creştine până la sfârşitul veacurilor”. „Pentru faptele lor Biserica i-a numit „întocmai cu apostolii”, iar pe icoană sunt înfăţişaţi lângă Sfânta Cruce, ca mărturie că au apărat dreapta credinţă. Astfel Împăraţii Constantin şi Elena sunt consideraţi ocrotitori ai creştinilor şi apărători ai credinţei adevărate”, a mai specificat Înaltpreasfinţitul Petru. Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei i-a felicitat pe toţi cei care portă numele de Constantin şi Elena, îndemnându-i „să rămână statornici în credinţa strămoşilor noştri şi să-şi crească şi copiii în dragoste de Dumnezeu şi Biserica Sa”. Pentru activitatea sa misionară preotul paroh Valeriu Ursu a fost decorat cu distincţia bisericească „Crucea galbenă”. La întoarcere spre Chişinău, Înaltpreasfinţitul Mitropolit şi Exarh Petru a vizitat biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Bălţi, unde părintele paroh Petru Botezatu l-a informat pe Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei despre mersul lucrărilor de construcţie la sfântul locaş. Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei
|









