„ La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. ”
(Ioan 1, 1)„ Nevoia cea mai mare nu este de cuvinte frumoase, ci de o viaţă sfântă; nu de iscusinţă oratorică, ci de fapte.”
(Sf. Ioan Hrisostom)
Mitropolia Basarabiei împreună cu Ministerul Sănătăţii din Republica Moldova au organizat, în perioada 18-21 mai, un ciclu de seminarii de instruire a preoţilor referitor la simptomele şi regulile de protecţie de gripa A(H1N1). Seminarele s-au petrecut conform unui grafic coordonat de ambele părţi şi au avut loc la Chişinău, Cahul şi Ungheni. Lecţiile au fost citite de către Dl Vasile Guştiuc, medic şef adjunct al Centrului de Medicină Preventivă din Chişinău. Comentând evenimentul Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor a spus: „Asemenea întâlniri cu medicii sunt binevenite pentru o mai bună informare a slujitorilor noştri asupra diferitor maladii care ameninţă omenirea. În general Mitropolia Basarabiei se pronunţă pentru semnarea unui acord de colaborare cu Ministerul Sănătăţii. O conlucrare între preoţi şi medici este necesară ţinând cont de faptul că medicii îşi îndreaptă tratamentul lor preponderent asupra trupului, iar preoţilor le revine mai mult grija de sufletul omului” Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei
|



