„ Iar de ziua şi ceasul acela, nimeni nu ştie, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. ”
(Matei 24, 36)„ Nimic nu este mai mare ca omul cu Dumnezeu şi nimic mai mic ca omul fără Dumnezeu. ”
(Sf. Tihon)La 13 mai, de Praznicul Înălţării Domnului, Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, a oficiat, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Eroii Neamului” din satul Ţiganca, cu hramul „Înălţarea Domnului”. Părintele arhimandrit Andrei Caramalău, stareţul mănăstirii „Sfântul Andrei” din Durleşti a rostit, cu binecuvântarea ÎPS Petru, predica zilei. După Sfânta Liturghie, soborul de preoţi a oficiat un parastas de pomenire a celor 1020 de ostaşi români căzuţi, la capul de pod de la Ţiganca, în 1941, pentru eliberarea Basarabiei de sub sovietici. Copiii veniţi din Badicu-Moldovenesc au prezentat un program de cântece şi poezii dedicat memoriei eroilor căzuţi pe câmpul de luptă. Înaltpreasfinţitul Petru a rostit un cuvânt de învăţătură în care s-a referit la semnificaţia Praznicului Înălţării, amintind celor prezenţi motivul pentru care Mântuitorul nu S-a Înălţat la cer imediat după Înviere, ci după patruzeci de zile. În acest sens Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei a spus: „După Înviere Mântuitorul Iisus Hristos S-a arătat apostolilor, a mâncat cu ei, a făcut minuni, dorind, astfel pe de o parte să-i mângâie pe ucenici, iar pe de altă parte să-i pregătească pentru Înălţare. După ce le-a întărit credinţa în Înviere, S-a Înălţat întru slavă, şezând dea dreapta Tatălui. Ce am câştigat prin Înălţare? Foarte mult. Prin Înălţare firea noastră omenească a fost ridicată la Cer şi prin aceasta ne-a deschis cerul şi ne-a arătat calea spre Dumnezeu. Prin Înălţare Mântuitorul nu ridică la ceruri Dumnezeirea, pentru că El ca Dumnezeu nu a fost niciodată despărţită de Părintele Său, ci ridică şi aşează pe tronul ceresc firea omenească îndumnezeită, astfel am obţinut şi noi posibilitatea de a atinge îndumnezeirea”. Referindu-se la Ziua Eroilor care este şi sărbătoare naţională bisericească, prăznuită tot în această zi prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Înaltpreasfinţitul Mitropolit şi Exarh Petru a spus: „Tot astăzi Biserica Română pomeneşte pe eroii neamului din toate timpurile şi din toate locurile, ştiuţi şi neştiuţi, căzuţi pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti, pentru întregirea neamului, pentru libertatea şi demnitatea noastră. Conform unei tradiţii, de vre-o câţiva ani, venim aici la cimitirul de la Ţiganca unde se odihnesc 1020 de eroi români, alţi 938 de ostaşi îşi dorm somnul de veci în nădejdea Învierii în cimitirul de la Cania, pentru a aduce omagiul şi recunoştinţa noastră pentru jertfa lor izvorâtă din dragoste de Neam şi Ţară şi a înălţa rugăciuni către Tatăl Ceresc să odihnească cu drepţii sufletele lor. Din fericire timpurile când mormintele eroilor erau profanate, când pe aceste locuri erau nişte ferme de porci, au trecut. Noi, cei, care suntem de prin părţile acestea ştim bine cum au fost pângărite aceste morminte, stăpânirea străină de atunci dorind, de fapt, ca niciodată să nu ne mai amintim de fraţii noştri care dorm aici”.„ Avem datoria sfântă să nu uităm faptele înaintaşilor noştri, să le preţuim jertfa şi să le păstrăm memoria, rugând pe Bunul Dumnezeu să ne dea şi nouă putere şi credinţă să ne iubim Ţara şi Neamul ca şi ei”, a îndemnat în încheiere Înaltpreasfinţitul Petru. La eveniment au fost prezenţi creştini din satele Cania, Stoianovca, Iepureni, Gheltosu, Badicu-Moldovenesc, Cantemir, Toceni şi din Chişinău. Ambasada României a fost reprezentată de dl colonel Danicu Tanasă, ataşat militar. Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei
|









