225 ani! O hartă a suferinţei, jertfei româneşti, a sacrificiului comun şi individual, devenite virtuţi adăugate la portretul statornic al poporului român. 225 de ani de la Revoluţia lui Horea, Cloşca şi Crişan, nu este doar o privire retrospectivă asupra unui areal al frământărilor sociale din Munţii Apuseni ci chiar frunza lor îndoliată de nedreptăţi strigătoare la cer, purtând amprenta unui jug străin, a unui flux el doradic pentru stăpânirea comorilor adâncurilor, a bogăţiilor sale, dintre care respiraţia aurului rămâne şi azi vânăta floare de colţ. A trebuit să se nască un Horia, acolo pe şeaua stelară a Muntelui, învăluit în preziceri şi zicători, în tumultuoasa ei prea sărăcie, să-şi reverse albia de înţelepciune într-o unire sfântă cu Cloşca şi Crişan, cariatide ale rădăcinilor de neam ca vitejia lor să ia forma unei flăcări devenită vâlvătaie, sprijinite pe umerii unei cruci primite de la însuşi împăratul Iosef!, pe braţele vânjoase ale izvoarelor moţilor şi ale speranţei. Şi dreptul lor de a lumina, fie şi pentru o clipă viaţa unui popor, s-a făcut rău cu ieşire la mase. Istoria Europei îi simţise pulsul de cremene, ascuţişul dârzeniei, duhul lui de sămânţă şi lance. Aureolaţi cu acest fel de curaj şi îndemânare deopotrivă moţi şi munţi, râu şi ram au zdruncinat temeliile unui imperiu putred şi nedrept în care mişunau înavuţirea, hoţia, legile călcate în picioare, lanţul slăbit ciuruitor. Şi chiar dacă vâlvătaia coborâtă ştreaşină câmpiei pe Ampoi şi Mureş, pe Arieş şi Someş, pe Crişuri, a luminat sângeros aceste tulpini ale răului şi ale nelibertăţii sociale şi naţionale, ea, Revoluţia lui Horea, Cloşca şi Crişan avea să rămână scrisă cu Literă Mare în calendare, prin care străluceau şi străluceşte încă, pată uriaşă de sânge, tragerea tot pe roată, într-o formă sau alta, la Alba Iulia. Închis într-o celulă, în care singurul meniu al zilei era grosimea cimentului, al întunericului şi greutăţii lanţurilor de la picioare secondaţi mereu pe umeri de mârşava copită a unui cal, căruia şi astăzi îi aducem favoare, capii revoluţiei aveau să fie purtaţi pe malul Mureşului până spre Deva, să înspăimânte poporul, să nu se mai răscoale în veci.

Sursa:ziarulunirea.ro