„ Iar mie să nu-mi fie a mă lăuda decât numai în Crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine şi eu pentru lume! ”

(Galateni 6, 14)

„ Bunul Dumnezeu se îngrijeşte de noi mai întâi pentru viaţa cealaltă şi după aceea pentru aceasta.”

(Sf. Paisie Aghioritul)
Postul nu este complet dacă nu iertăm şi nu cerem iertare semenilor noştri

Postul nu este complet dacă nu iertăm şi nu cerem iertare semenilor noştri
Postul nu este complet dacă nu iertăm şi nu cerem iertare semenilor noştri
Postul nu este complet dacă nu iertăm şi nu cerem iertare semenilor noştri

La 14 februarie, în Duminica Lăsatului sec de brânză (a Izgonirii lui Adam din Rai), Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Paraclisul Mitropolitan „Sfântul Ioan Teologul” din Chişinău. 

În cuvântul său de învăţătură, rostit după oficierea Sfintei Slujbe, Înaltpreasfinţitul Petru s-a oprit la motivul alungării lui Adam din Rai, şi anume: nerespectarea postului. „Lui Adam i-a fost interzis să mănânce din pomul cunoştinţei binelui şi răului, iar Adam n-a respectat această interdicţie temporară a lui Dumnezeu, cum spun Sfinţii Părinţi”, a spus ÎPS Petru. Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei, printre altele, a mai spus: „Prin nepostire, Adam a pierdut Raiul, iar noi, respectând postul, vrem să dobândim ceea ce a pierdut Adam. Postul este o perioadă de pocăinţă intensă, de recunoaştere şi mărturisire sinceră la părintele nostru duhovnic a greşelilor noastre pentru a reface legătura cu Dumnezeu prin Sfânta Taină a Împărtăşaniei. Dar postul nu este doar o reţinere de la alimentele de origine animală sau înlocuirea acestora cu alimente de origine vegetală, ci în această perioadă ni se cere să fim atenţi la cantităţile de alimente pe care le folosim, să existe o cumpătare şi să evităm îmbuibările. Dar postul alimentar nu este suficient, el trebuie unit cu postul sufletesc, adică cu înfrânare de la faptele, vorbele şi gândurile cele rele. Dacă postim doar cu alimente, postul nu este complet. La fel postul nu este complet dacă nu iertăm şi nu cerem iertare semenilor noştri. Mântuitorul nu întâmplător ne aminteşte în Evanghelia de astăzi: „De nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă v-a ierta greşelile voastre”. Deci, iertarea noastră din partea lui Dumnezeu este în dependenţă totală de iertarea noastră acordată semenilor care ne-au greşit.

Respectând postul, iertând semenilor noştri, pocăindu-ne de greşelile noastre, rugându-ne mai intens ca de obicei şi citind mai mult scrieri duhovniceşti, adunăm lumină sfântă în inimile noastre. Astfel, perioada Postului Mare devine o perioadă de înnoire sufletească, de apropiere de Dumnezeu şi la sfârşitul urcuşului nostru duhovnicesc să ne întâlnim cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos Cel Înviat din morţi”,

Biroul de Presă al Mitropoliei Basarabiei