„ Iar de ziua şi ceasul acela, nimeni nu ştie, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl. ”
(Matei 24, 36)„ Cu cuvânt rău şi pe cei buni îi faci răi, şi cu cuvânt bun şi pe cei răi îi faci buni. ”
(Sf. Macarie Egipteanul)| Istoria lemnului Crucii pe care a fost răstignit Iisus Hristos | |
În decursul veacurilor, tradiţia creştină a modelat şi a transmis din generaţie în generaţie o impresionantă şi tulburătoare istorie, a lemnului din care a fost făcută Sfânta Cruce, unul dintre primele simboluri ale credinţei în mântuitoarea Jertfă a lui Iisus, graţie căreia am redevenit fiii şi moştenitorii Împărăţiei lui Dumnezeu. Această istorie este astăzi mai puţin cunoscută. Rămâne însă importantă pentru că dezv ... | |
| Continuare» | |
| Cinstind Crucea ne întărim credinţa | |
La 7 martie, în Duminica a treia din Sfântul şi marele Post al sfintelor Paşti, numită şi Duminica Sfintei Cruci, Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Mănăstirea „Sfântul Apostol Andrei” di ... | |
| Continuare» | |

.jpg)
